Nikola Živanov 1934–2018

Tatăl meu, încă o dată nucul tău a înfrunzit, încă o dată liliac mov a înflorit în curtea ta, dar nu are cine să deschidă poarta, scoate banca. Acum s-au deschis niște răni noi, odată ce ai lăsat scris ceva care a început noi dureri. Acum inima mi-a căzut în bucăți, iar tu nu ești acolo să le strângi măcar parțial. Vă rog să-mi puneți inima împreună pentru a-mi explica și spune totul. Nu doare că ești plecat, lacrimile dor, situațiile vagi dor, îmi lipsesc conversațiile, îmi lipsesc poveștile frumoase despre Borča noastră. Din nou, în ziua onomastică, acordeonul a cântat în Borča, dar nu din mâinile tale. Așa merge cântecul,.ochii sunt oglinda sufletului, că sufletul e ascuns în ochi'...Și ochii mei se uită la toți ai tăi, nu-l las să se întindă, risipi, nu dau, nu da, dar eu și tata suntem ai tăi. Din nou, ochii mei plâng și privesc când se va deschide poarta, aștept să vii la cafea și prăjituri. Nadja si Ilija te cauta, tot iti scrie salutari si iti aduce cadouri. Ne este dor de toate acestea împreună, vă iubim și vă păstrăm în inimile noastre.