Nikola Živanov 1934–2018

Din nou liliacul a înflorit și a trecut, iar nucul tău s-a înfrunzit și s-a ramificat în fața casei, dar nu există bancă unde ai stat, ai plecat. Am vrut doar să mai vorbim puțin, mi-e dor de detaliile anumitor situații, mi-e dor de tine. Orice altceva este acolo. Nadia îți scrie scrisori, îi plac poveștile tale. Ilie spune că ești în rai și te întreabă când te vei întoarce. Mă mângâie să nu plâng, spune: Bunicul se va întoarce cu mașina, nu plânge. Și mă uit la cer, mă uit la stele și aștept un semn. Îți plăcea să te uiți la stele. Trimite-mi un semn, clipește, doar ca să știu că ești acolo. Doar să știi că veghezi asupra noastră, veghezi asupra noastră. Păzește-ne, păzește-ne de lăcomie, răutate, urgii, păzește-ne. Nu trece o zi în care să nu cred ce mai faci acum, ți-e frig, ți-e foame, ești mulțumit? Ai vrut liniște, liniște, bunăstare, să-i vezi pe cei vechi, aștepți ce îți vor spune. Așa că ai plecat în liniște în căutarea unor momente și răspunsuri mai frumoase. Te iubesc necondiționat și sufăr mult, nu are cum să treacă tristețea. Și voi planta din nou flori și voi face plăcere să le hrănesc, suprimând tristețea.